Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 martie 2014
other
Alexandru Cordoș
Numirea secretarului general al Senatului
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am două întrebări. O să vă rog să-mi permiteți să dau citire uneia și una s-o depun în scris.
Întrebarea este adresată doamnei Rovana Plumb, ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice, și domnului Gabriel Oprea, viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne.
Obiectul întrebării: „Eficiența ordinului de protecție pentru victimele violenței în familie”.
## Stimați miniștri,
Potrivit statisticilor oficiale, în România sunt peste un milion de persoane care suferă din cauza violenței în familie. Din păcate însă, doar un procent infim dintre victime reclamă abuzurile.
Ordinul de protecție a fost conceput ca o alternativă la intrarea de urgență a victimelor violenței în familie în adăposturi. Concret, persoana vătămată poate cere instanței un ordin de restricție prin care agresorul să fie evacuat din locuința comună. În plus, i se pot impune o distanță minimă de apropiere față de victimă, precum și interdicția de a o contacta telefonic, prin e-mail sau prin poștă. Nerespectarea ordinului duce la arestarea agresorului.
Deși Legea nr. 217/2003, republicată, în temeiul dispozițiilor art. IV din Legea nr. 25/2012 privind modificarea și completarea Legii nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie, pune la dispoziția victimelor un astfel de instrument, numărul mic de sesizări indică faptul că atât populația, cât și instituțiile implicate nu sunt suficient de informate sau nu știu cum să-l utilizeze. De asemenea, durata medie de eliberare a unui astfel de ordin este de peste 30 de zile, durată mult prea mare pentru realizarea unei protecții eficiente a victimelor.
## Stimați miniștri,
Vă rog să-mi răspundeți ce măsuri concrete se vor adopta pentru reducerea duratei de obținere a unui ordin de protecție și pentru eficientizarea acțiunilor de protejare a victimelor violenței în familie.
Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Domnule președinte,
Dacă-mi permiteți, dau citire și unei interpelări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.