Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·15 octombrie 2013
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Alexandru Cordoș
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am două întrebări scurte și o interpelare.
Prima întrebare este adresată domnului Dan Coman Șova, ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură de interes național și investiții străine.
Obiectul întrebării: „Finalizarea lucrărilor la șoselele ocolitoare”.
Stimate domnule ministru,
S-au demarat multe lucrări pentru reabilitarea/ modernizarea șoselelor ocolitoare în vederea decongestionării traficului din localități prin redirecționarea traficului greu pe aceste șosele. Din păcate, în unele situații, după recepția și darea în folosință a acestei categorii de drumuri, acestea s-au deteriorat rapid și au fost închise circulației, traficul greu reluându-se prin localitate. În aceste condiții, autoritățile locale au introdus o taxă suplimentară pentru traversarea localității.
Având în vedere cele comunicate, cum vedeți dumneavoastră cooperarea Ministerului Transporturilor cu autoritățile locale pentru a evita suprataxarea transportatorilor de marfă?
Vă mulțumesc.
A doua întrebare, domnului Daniel Constantin Barbu, ministrul culturii.
Obiectul întrebării: „Meșteșugurile tradiționale, pe cale de dispariție”.
Stimate domnule ministru,
Sunt multe meșteșuguri tradiționale, unele dintre ele pe cale de dispariție, în satele românești din regiuni faimoase, precum Munții Apuseni, Maramureș, Bucovina și Delta Dunării. Torsul, țesutul la război, olăritul sunt câteva dintre meșteșugurile care au adus recunoașterea internațională a valorilor tradiționale românești.
Din păcate, se afundă din ce în ce mai mult în anonimat, iar transmiterea către generațiile tinere a acestor meserii nu este deloc susținută și încurajată.
Având în vedere cele comunicate, cum vedeți dumneavoastră implicarea Ministerului Culturii în susținerea și conservarea meșteșugurilor tradiționale, promovarea lor în rândul tinerilor și promovarea internațională?
Vă mulțumesc.
Interpelarea este adresată domnului Nicolae Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice.
Obiectul interpelării: „Situația terenurilor din zonele industriale dezafectate”.
Stimate domnule ministru,
În multe localități din țară, terenurile din zonele industriale dezafectate sunt lăsate în paragină de către actualii proprietari sau administratori.
De cele mai multe ori, aceste terenuri se află în zone centrale ale localității sau în imediata apropiere, beneficiind de vechea infrastructură în ceea ce privește asigurarea transportului persoanelor și/sau mărfurilor.
În prezent, extinderea zonelor de locuit sau industriale se face, cu predilecție, în afara localităților, prin transformarea terenurilor agricole din zona extravilană în terenuri intravilane, pierzându-se, astfel, capital agricol.