Florin Constantinescu

## Mulțumesc, domnule președinte.

Am intitulat declarația mea politică „Virusul Greciei a infectat și România”.

## Stimați colegi,

## Doamnelor și domnilor,

Grecia a devenit oaia neagră a Uniunii Europene într-un timp extrem de scurt. Finanțele elene sunt într-o reală suferință. Uniunea Europeană caută remedii pentru a preveni o posibilă contaminare a întregii economii comunitare. România este condusă pe un drum asemănător de Guvernul Boc și o să vă explic de ce.

Modelul fiscal care a adus Grecia în pragul dezastrului – cheltuieli uriașe făcute pe datorie pentru salarii și pensii – seamănă izbitor cu ce se întâmplă în România începând cu 2007. Din 2007, în România asistăm la un exces în ceea ce privește numărul angajaților la stat, numărul bugetarilor depășind 1,5 milioane de persoane. În doi ani, România, cu

ajutorul „antibioticelor” date de Guvernul Boc – vă rog să observați ghilimelele de rigoare –, a reușit performanța să-și tripleze deficitul bugetar, pe care reușise să-l păstreze la numai 1,2% din PIB în 2005, deși a introdus cota unică.

Datoria publică s-a dublat în același timp. Așa se face că în anul 2010 România are de plătit rate și dobânzi de 42 de miliarde de lei, în vreme ce în 2008 achita doar 14,3 miliarde de lei.

Declarativ, guvernarea se laudă, de la simplul funcționar de ghișeu la ministru: situația din România este sub control, nu ne putem compara cu Grecia, pentru că ritmul de creștere a datoriei nu va continua.

Uitați, domnilor guvernanți, că România nu are capacitatea să facă proiecte în care să investească banii împrumutați. Uitați că statul plătește acești bani împrumutați pe pensii și salarii. Așa se explică de ce, într-un timp așa de scurt, ne-am îndatorat excesiv tocmai pentru a plăti aceste pensii și salarii. Împrumutul de la FMI se duce, în mare parte, tot în acest scop.

Permiteți-mi să fac o scurtă comparație între situațiile celor două țări: în Grecia, deficitul bugetar a crescut accelerat în ultimii ani, de la 2,9 din PIB în 2006, la 12,7% în 2009. În România, deficitul bugetar s-a triplat în numai doi ani, de la 2,5% în 2007, la 7,5% în 2009. În Grecia, majoritatea cheltuielilor publice s-a bazat pe supraestimarea creșterii economice și, implicit, a veniturilor bugetare. În România, de asemenea, s-a supraestimat creșterea veniturilor, iar decizia de creștere a pensiilor, în 2007, a majorat cheltuielile cu peste 10 miliarde de lei într-un an. În Grecia, pensiile necesită cheltuieli de circa 12,5% din PIB, în timp ce veniturile bugetare abia ajung la 32% din PIB. În România, salariile din sectorul public înseamnă circa 27% din totalul cheltuielilor bugetare. În Grecia, raportul dintre angajații din sistemul public și cel privat este de unu la trei. În România, numărul bugetarilor a crescut cu peste 200.000 în patru ani, în vreme ce cheltuielile cu salariile s-au dublat. De ani de zile, Grecia a acumulat o datorie imensă, estimată să ajungă la 125% din PIB în 2010.