Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 mai 2012
Informare · adoptat
Florin Constantinescu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am intitulat declarația politică de astăzi „Câteva soluții economice pentru România”.
Doamnelor și domnilor,
## Stimați colegi,
Situația economică și financiară a României nu s-a îmbunătățit. Este un drum lung până vom spune: „Da, am ieșit din criză.” Din păcate, cifrele nu sunt îmbucurătoare.
Potrivit datelor de la Banca Națională a României, restanțele la credite au atins un nivel record în luna aprilie, de 23,87 de miliarde de lei. Datoriile la bănci ale românilor au crescut cu 751 de milioane de lei față de luna martie, iar creditele au avansat cu 278 de milioane de lei. Ponderea restanțelor în totalul creditelor a urcat la 10,52%, de la 10,2%, cât era luna anterioară. Restanțele în lei au înregistrat o creștere importantă de 264 de milioane de lei, până la 10,03 miliarde de lei, în ciuda scăderii dobânzilor din ultima vreme, în timp ce soldul creditelor în lei s-a redus cu 818 milioane de lei. Ponderea restanțelor la creditele în moneda națională a urcat consistent la 12,41%, de la 11,97%, cât era în martie. Cât privește restanțele la creditele în valută, acestea au avut un avans mai mare decât cele în lei. Astfel, valoarea acestora a crescut cu echivalentul a 486 de milioane de lei, ponderea în total credite avansând de la 9,21% la 9,47%, fiind temperată de majorarea importantă a soldului în echivalent lei al creditelor în valută cu 1,1 miliarde de lei, până la un echivalent de 146,18 miliarde de lei. Avansul restanțelor și creditelor în valută a fost influențat în mare măsură și de majorarea cursului euro cu 0,41%.
## Stimați colegi,
Din punct de vedere al teoriei economice, un lucru este cert. De fiecare dată când avem de-a face cu o criză economică, inevitabil își fac apariția șomajul și falimentele. Pentru ca economia unei țări să-și poată reveni după o asemenea perioadă, aceasta are nevoie de o piață flexibilă a muncii și de o creștere a investițiilor.
Fără creștere economică, nu putem pretinde ca România să iasă din această criză economică, criză care se resimte în fiecare familie ce plătește rate la bănci. Soluții există, mai rămâne în datoria noastră să le punem în aplicare. Un scenariu de susținere a creșterii economice ar fi cel orientat spre exporturi. Rețeta este folosită și în alte state europene, în același timp în care această rețetă poate fi utilizată cu succes de toate statele cu probleme economice. De altfel, vorbind despre o creștere economică, putem afirma că acesta este singurul mod de a ieși din toate dificultățile financiare și sociale ale României.
Există câteva provocări pe care actualul Guvern le are. Prima ar fi aceasta, a creșterii exporturilor.
Cea de-a doua ține de investiții străine directe, prin proiecte noi sau prin ridicarea productivității și competitivității celor existente. În esență, un nivel ridicat al investițiilor și creșterea competitivității ridică nivelul creșterii economice. Din acest motiv, preocuparea atragerii de investiții străine și de consolidare a celor românești trebuie să fie una extrem de importantă pentru administrație și pentru mediul de afaceri, în general.