Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2015
procedural · respins
Florin Constantinescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 21
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am intitulat declarația politică „Infrastructura rutieră – o prioritate a Guvernului Victor Ponta”.
Doamnelor și domnilor,
Stimați colegi,
La începutul acestei sesiuni parlamentare, premierul Victor Ponta a prezentat câteva dintre prioritățile legislative ale Guvernului. Printre acestea se numără prezentarea Masterplanului general de transport al României.
Apreciez în acest sens deschiderea Ministerului Transporturilor pentru dezbaterea și adoptarea acestui document, fără de care nu se poate aproba Programul operațional de infrastructură mare 2014–2020.
Așa cum afirma premierul Victor Ponta, „pentru prima dată România are un masterplan întocmit în baza criteriilor de finanțare acceptate de Comisia Europeană”. Pentru prima dată, România are un cadru predictibil de dezvoltare a infrastructurii.
Investițiile în infrastructura rutieră și dezvoltarea acesteia reprezintă o prioritate pentru Guvernul Victor Ponta. Acest lucru nu este o premieră. În schimb, un plan riguros în ceea ce privește acest domeniu este o premieră.
Se știe că România are nevoie de autostrăzi, de drumuri expres, de infrastructură rutieră, feroviară, navală, aeriană. Trebuie să reținem că ceea ce avem până acum trebuie păstrat și, mai cu seamă, îmbunătățit. În următorii 10 ani se vor construi peste 700 de kilometri de autostradă și 1.800 de kilometri de drumuri expres, având o valoare totală de 28 de miliarde de euro.
Acum nu ne putem lăuda cu infrastructura rutieră. În toate regiunile, în sate și comune, există drumuri neterminate și pietruite, în timp ce în orașe gropile ne dau bătăi de cap.
Avem o reală problemă de timp, siguranță și confort până ajungem la Nădlac. Este o realitate cu care nu ne mândrim și pe care, în cel mai scurt timp, trebuie să o schimbăm.
Autostrăzile, drumurile expres și, în general, orice proiect rutier, odată început și pus în aplicare, pot genera locuri de muncă și creștere economică. Ceea ce începe trebuie terminat la termen. Aceasta trebuie să fie deviza inginerilor de șantier.
Raportul calitate-preț trebuie respectat, în beneficiul tuturor românilor. Investițiile în infrastructura rutieră sunt foarte importante. Trebuie să-i avem în vedere pe investitorii români și pe cei străini, să le oferim un mediu financiarbancar prietenos, care să le permită accesarea unui credit, spre exemplu.
Statele europene au o rețea de drum mai mare decât a României. Sumele alocate în perioada 2007–2013 în aceste state sunt comparabile cu cele ale României. Dacă punem la socoteală și faptul că țările au o suprafață mai mică față de România, constatăm că interesul pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere în aceste țări a fost mai mare decât în România.
Consider însă că, prin demersul ministerului de resort, precum și prin consensul forțelor politice, România și-ar putea dezvolta rețeaua de drumuri. România nu mai poate sta la coada clasamentului. Nu mai trebuie să repetăm greșelile din trecut și nici să facem planurile după ureche. Unele țări europene au reușit să construiască autostrăzi și drumuri expres într-un timp record.