Leonardo Badea

Mulțumesc, domnule președinte. Am o declarație politică scurtă.

„Un altfel de apel. Mechel înseamnă oameni și istorie!” Declarația mea de astăzi abordează tărâmul larg deschis al conceptualizării unor idei de parcurs parlamentar, guvernamental și abordează concretețea dură de care ne lovim și pe care, în dese rânduri, o evităm, din lașitate, din incompetență, din dorința de a nu ne păta mâinile sau, pur și simplu, din teama onestă a unui eșec nedorit.

Subiectul se numește Mechel Târgoviște și are în vedere bagajul de îngrijorări, gânduri și speranțe care însoțesc ultimele evenimente de acolo.

După cum probabil știți, în cursul săptămânii trecute a fost făcută publică informația că Mechel și-a vândut toate activele deținute în România companiei românești Nikarom – SRL.

Prima chestiune pe care o voi exprima cu ușurință constă în referirile pe care mai mulți politicieni, cu vagă pregătire pe subiect, le-au legat de prețul tranzacției. Eu pot să înțeleg că rădăcinile sportului național al datului cu părerea sunt adânci și trainice în cultura discursului politic, dar asta nu exclude riscul de penibil. Ba din contră. Înainte ca „părerologii” să se calce pe bătături, sugestia mea e să privească în profunzimea lucrurilor, să se întrebe cât însumau datoriile totale care au intrat în pachetul tranzacționat, ce datorii aveau bugetele activelor din România pentru 2013 sau ce efecte va avea fluxul de numerar astfel deblocat.

În același timp, discuția despre vinovați și vinovății politice nu poate fi bănuită decât de superficialitate în stare pură, ca să evit formulări mai neprietenoase. În condițiile în care grupul rus și-a închis operațiunile în 12 țări, e nedrept să arătăm cu degetul către România și absolut jenant către statul român.

Da, evident că este afectată, în acest moment, o dorință a oamenilor pentru viitor, dar, fără a însemna eliberarea de responsabilitate, investiția este una privată și asta ridică bariere de intervenție din partea actualilor oficiali ai statului, pe care orice om de bună-credință le cunoaște și le înțelege.

Revenind la problema de fond, primul gând este acela al unei investiții de încredere în planul managerial de redresare a societății și de relansare pe baze solide, în condiții de viabilitate. Citez: „Cu sprijinul Invest Nikarom, societatea care deține indirect pachetul majoritar de acțiuni, se vor face eforturi pentru repornirea activității la Mechel Târgoviște în condiții de eficiență economică.” Așa sună declarația de intenție comunicată recent, iar gestul nostru este responsabil și este acela de a porni de la prezumția de bună-credință.

Desigur, semnalul trebuie însoțit de apelul continuării investițiilor, în sensul dezvoltării liniilor de producție cheie. E un apel deschis la care adăugăm disponibilitatea noastră sinceră a oricărui sprijin din partea autorităților publice locale, din partea guvernamentală. E un apel deschis la care adăugăm un imens bagaj de tradiție în metalurgie, o tradiție care a început în 1970 și care a pulsat în organismul acestui județ timp de patru decenii. E un apel deschis la care adăugăm experiența dovedită și profesionalismul forței de muncă autohtone. În sfârșit, e un apel la depășirea asumată a limitelor, uneori prea înguste, în interiorul cărora luăm decizii. Pentru că, dincolo de analiza economică, firească, a fenomenului, dincolo de calcule inabordabile, dincolo de cifrele reci ale profitului și pierderilor, dincolo de plus și minus, Mechel Târgoviște înseamnă, la final, două cuvinte: oameni și istorie. Ar trebui să fie de ajuns.