Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2017
other · respins
Eugen Pîrvulescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi,
Interpelarea de astăzi este adresată doamnei Lia Olguța Vasilescu, ministrul muncii și justiției sociale.
Stimată doamnă ministru,
Statisticile oficiale din România vorbesc de aproximativ 779.814 de persoane cu dizabilități. Participarea deplină economică și socială a persoanelor cu dizabilități este esențială pentru succesul Strategiei „Europa 2020” a Uniunii Europene pentru promovarea unei creșteri inteligente, durabile și favorabile incluziunii tuturor cetățenilor. Construirea unei societăți din care nimeni nu este exclus oferă oportunități de piață și stimulează inovația.
Cadrul de reglementare actual, mai exact Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, nu reflectă în totalitate nevoile persoanelor cu dizabilități. Numeroase bunuri și servicii, precum și, în mare măsură, clădirile, mijloacele de transport în comun și echipamentele nu sunt încă suficient de accesibile pentru o viață mai bună. S-au făcut pași importanți, s-au elaborat strategii, s-a redactat legislație specifică, însă nu este suficient, iar România se află pe ultimele locuri în Europa la gradul de incluziune a persoanelor cu dizabilități.
Una dintre problemele cele mai mari ale sistemului din România este lipsa unui regim sancționar destul de puternic, prin care să se înțeleagă necesitatea adaptării serviciilor și la nevoile persoanelor cu dizabilități. Foarte multe dintre instituțiile publice, precum și centrele urbane nu au alocat bugete pentru accesibilizare, iar asociațiile persoanelor cu dizabilități reclamă, de ani de zile, lipsa unei strategii coerente a statului român.
Stimată doamnă ministru,
Suntem în anul 2017 și drepturile persoanelor cu dizabilități încă sunt lăsate pe ultimele locuri ale agendei politice din România. România trebuie să intre cu adevărat în Europa, iar statul român trebuie să găsească soluții urgente pentru adaptarea sistemului și la nevoile persoanelor cu dizabilități. Ținând cont de problemele enunțate mai sus, vă rog să-mi precizați care este strategia ministerului pe care-l conduceți pentru a rezolva problemele și de a adapta sistemul din România la nevoile persoanelor cu dizabilități, în contextul directivelor și reglementărilor europene de promovare a drepturilor acestor categorii de cetățeni.
De asemenea, vă rog să-mi precizați dacă luați în calcul o evaluare a sistemului de beneficii acordate persoanelor cu dizabilități, pentru a răspunde unor nevoi tot mai mari de incluziune socială și economică.
Cu considerație, Eugen Pîrvulescu, senator PNL, Circumscripția nr. 36, Teleorman.
Vă rog, domnule președinte, să-mi dați voie și la o întrebare.
Mulțumesc.
Întrebarea se adresează domnului Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice.
Domnule ministru,