Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 noiembrie 2010
Dezbatere proiect de lege
Gheorghe Ana
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am să prezint interpelarea adresată ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, domnul Daniel Funeriu.
Subiectul interpelării: stadiul lucrărilor de investiții în școli și în grădinițe.
În perioada anilor 2007–2008, Guvernul României, în județul Dâmbovița, la fel ca, de fapt, în toate județele țării, a aprobat programul de reabilitare a infrastructurii școlare, constând în construcția de grădinițe, construcția de școli și reabilitarea unor școli a căror stare era necorespunzătoare.
Acest program a fost continuat și în anii următori, 2009 și 2010, chiar dacă bugetul țării a fost influențat negativ din cauza recesiunii în care a intrat economia României.
În această situație, consider că alocarea fondurilor prin rectificările Guvernului nu a ținut cont de stadiul fizic al lucrărilor și nici de data începerii investițiilor. Acest fapt a dus la situații bizare, în sensul că sunt lucrări finalizate și neachitate, iar altele, deși sunt începute din anii 2007–2008, din lipsă de fonduri, nu au mai continuat.
Exemple de acest gen: Școala generală din satul Teiș, comuna Șotânga, Grădinița de copii din comuna Șotânga, Școala generală Văleni, Dâmbovița, Școala generală din Săteni, comuna Aninoasa, Școala generală din comuna Lucieni și altele.
În concluzie, doresc să mi se comunice când va aloca Ministerul Educației sume de bani pentru achitarea lucrărilor executate, dar și pentru finalizarea celorlalte.
Vă mulțumesc.
Aștept răspuns scris și oral.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.