Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2013
other · adoptat tacit
Dorin Mircea Dobra
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am salutat adoptarea acestei legi și în primăvară – mi se pare – și țineam mult să informez colegii parlamentari că va trebui, de exemplu, să ne obișnuim cu Guvernul României care va veni să-și prezinte mandatul în Parlament cu 10 zile înainte de Consiliul European. Ei, asta deja e un câștig și e o rută firească, pe care, chiar cu eforturile domnului Geoană și ale tuturor colegilor, ne-am așezat.
Nu pot însă să spun – și asta nu pentru că nu țin la dumneavoastră – că... același articol 18 nu rezolvă încă problema cine reprezintă România la Consiliul European, pe ce probleme anume. N-aș vrea ca această problemă să rămână atârnată așa, ca, iată, mult prea multe probleme ale României.
Mulțumesc din suflet.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.