Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2010
procedural · adoptat
Dumitru Oprea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am senzația că astăzi asistăm la o judecare nedreaptă a poporului român, printr-un regal de jigniri pe care nu credeam că le-aș putea auzi vreodată în Parlamentul României.
Să pui sub semnul întrebării un vot public și să-l cerți pe cel care-l dă că, atunci când tu ai vrea să fie altfel, el îl dă corect este un mare păcat.
Mă așteptam ca astăzi, aici, să punem problema cum să constituim o societate civilă puternică. Asta lipsește poporului român, credința că el poate să facă mai mult și decât Parlamentul, și decât Guvernul, și decât cadrul juridic românesc.
Societatea civilă, media au o putere pe care noi trebuie s-o încurajăm. Noi trebuie să le-o dăm, nicidecum să-i facem trimitere Guvernului la o neputință care...
Din start, toți colegii spun astăzi că un Guvern aflat – vorba lui Sorescu – „în capul trebii” este unul subiectiv, iar mai departe se spune că „se asigură informarea obiectivă”.
Păi, dragilor, când spuneți adevărul? Atunci când îi cereți Guvernului să informeze populația obiectiv și îl învestiți cu o astfel de putere sau când ziceți că un Guvern este subiectiv? Mixați lucrurile.
Și poveștile foarte frumoase, de adormit copiii la 20.50, pe care un coleg le-a spus mai devreme, sunt o mixtură de Legislativ – Executiv și așa mai departe și o neînvestire cu încredere a poporului român. Nu este chiar așa! Ne înșelăm amarnic dacă noi credem că un om votează cu ochii închiși și numai noi, ca pe vremuri, noi, politicienii, care suntem în treapta, din păcate, cea de jos a încrederii, trebuie să-l ducem de mânuță și să-i spunem ce să voteze.
Cred că și ca parlamentari avem obligația asta, dar, mai departe, societatea civilă trebuie s-o încurajăm și s-o creăm prin neimplicarea noastră în viața ei.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.