Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 iunie 2013
other · adoptat
Constantin Marius Banu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Am un răspuns care încearcă să satisfacă toate întrebările adresate aici, în sensul că s-a făcut o inventariere a obiectivelor care trebuie finanțate, s-a făcut o prioritizare a acestor obiective, s-au stabilit, în mod clar, sumele care vor fi atribuite acestor proiecte în anul 2013 și sumele care vor fi alocate în anul 2014 acestor proiecte.
De asemenea, s-a întocmit o listă cu proiecte care au importanță redusă în acest Program național de dezvoltare locală și acestea vor fi finanțate în anul 2014, în funcție de resursele bugetare. Aceste liste se regăsesc pe site-ul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, cu sume aferente fiecărui proiect din localități, clasificate și pe județe. Deci sunt absolut publice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.