Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 februarie 2018
procedural · respins
Elena Lavinia Craioveanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Am vrut să iau cuvântul pentru că, în ultimele zile, în presă și în televiziune mai ales am văzut titluri care spuneau cam așa: „Senatul României a dat drumul la defrișări în pădurile virgine”. Știți cu toți că, împreună, și puterea, și opoziția, cu excepția celor de la USR, am votat pentru deblocarea proiectelor de interes public pentru oamenii din zonele montane. Și de aici a ieșit titlul de care vă vorbeam mai devreme.
Această lege este încă o dovadă că PSD-ul își dorește o dezvoltare inteligentă, durabilă și inclusivă a zonei montane și că, în același timp, prin ceea ce facem păstrăm echilibrul ecologic și protecția mediului natural. N-o să fac prea multe comentarii legate de conținutul legii. S-a vorbit mai devreme despre aceasta, este clar că este o inițiativă bună, altfel n-ar fi fost lăudată de colegii din opoziție.
M-am uitat însă la ce articol spunea colegul de la USR că ar trebui revizuit. Este vorba de a permite fermierilor din zona montană să-și construiască adăposturi și anexe gospodărești din lemnul de acolo. Mi se pare că e ceva de bun-simț.
Mulțumesc și felicit și eu inițiatorii.
Și vreau să vă spun că, încă o dată, dăm dovadă că ceea ce am promis în campanie, iată, realizăm.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.