Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 martie 2010
Declarații politice · adoptat tacit
Dan Radu Rușanu
Discurs
## Domnule președinte,
## Stimați colegi,
Această propunere are în vedere ca autoritățile publice locale și centrale să dea un bun exemplu, să-și plătească facturile, ca regulă, la 30 de zile. În practică, cunoaștem că numeroase plăți din tranzacțiile comerciale dintre agenții economici și autoritățile publice locale și centrale se fac cu mare întârziere față de data scadenței, depășind termenele reglementate prin legislația de bază, ceea ce determină o lipsă de lichiditate în defavoarea agenților economici.
În referatul Ministerului Finanțelor Publice există un lucru extraordinar de interesant: „Aprobarea acestei legi ar produce un impact bugetar negativ.”, înseamnă că bugetul croit de actualul Guvern de la început are în vedere să nu-și achite datoriile și obligațiile către agenții economici. Înseamnă că suntem pe un drum cu sens unic: numai agenții economici au datoria și obligația să-și achite datoriile către bugetul de stat, în vreme ce statul nu are obligația, prevăzută prin bugetul de stat, să-și achite aceste datorii către agenții economici, prin contractele, repet, comerciale încheiate de către ei.
În afară de aceasta, întârzierea la plata obligațiilor către agenții economici din partea statului determină împiedicarea unor agenți economici să participe la licitațiile publice, în care se cere categoric să nu ai datorii la bugetul de stat și la bugetele locale.
Noi considerăm că această măsură are drept scop o reacție la nivel macroeconomic împotriva crizei existente și
este un mijloc pentru a sprijini în mod real economia și agenții economici.
Drept pentru care, vă rog, domnilor colegi, să votați în favoarea acestei propuneri legislative. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.