Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2018
legislative transmission · respins
Florin Vasile Cîțu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Aș vrea să vă aduc aminte că suntem astăzi aici pentru că legea a fost schimbată la Camera Deputaților. Senatorii au votat, în unanimitate, legea care venise inițial și care avea și deduceri.
Acum la amendament.
Art. 19 alin. (7), pentru că tot se cer soluții concrete, se modifică și va avea următorul cuprins: „Art. 19 alin. (7) – Sumele datorate de titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetrele offshore ca redevențe și impozite asupra veniturilor suplimentare se vor utiliza pentru a finanța trei axe prioritare de finanțare prin bugetul Ministerului de Finanțe, cu respectarea legislației în materia ajutorului de stat.”
1. „Va finanța investițiile privind înființarea și extinderea de rețele de distribuție a gazelor naturale în UAT-uri, precum și pentru racordarea acestora la sistemul național de transport de gaze.”
2. „Va finanța investiții pentru companii care utilizează gazul natural pentru realizarea de produse cu valoare adăugată (de exemplu, dar nu limitativ, industria chimică, energetică etc.).”
3. „Va finanța investiții în construcția/modernizarea CET-urilor, astfel încât utilizarea gazului natural ca combustibil să fie în cogenerare de înaltă eficiență.”
Propuneri concrete, banii nu se vor mai duce pe pensii și salarii, se duc direct în proiecte.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.