Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · respins
Valentin Adrian Iliescu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Așa cum ați citit și în expunerea de motive, prin acest proiect de lege se transpun în legislația națională prevederile Directivei 2008/122 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 ianuarie 2009 privind protecția consumatorilor în ceea ce privește anumite aspecte referitoare la contractele privind dreptul de folosință a bunurilor pe durată limitată, la contractele privind produsele de vacanță cu drept de folosință pe termen lung, precum și la contractele de revânzare și de schimb.
Prin noua reglementare se urmărește armonizarea completă, pentru a se asigura același nivel de protecție a intereselor economice pentru toți consumatorii din Uniunea Europeană și pentru crearea unei veritabile piețe interne.
Față de textul inițial al ordonanței de urgență a Guvernului, colegii din comisia de specialitate, cărora le mulțumim, au venit cu o serie de precizări corecte și foarte importante.
Pe cale de consecință, doamnelor și domnilor senatori, vă rugăm să fiți de acord cu adoptarea raportului așa cum a fost întocmit de comisia de specialitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.