Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 februarie 2010
procedural · respins
Trifon Belacurencu
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 15–20 februarie a.c
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Așa voi face.
## Stimați colegi,
Experiența pe care am trăit-o în perioada cât am fost președintele Consiliului Județean Tulcea, dar și ulterior, mă face să susțin această inițiativă și celelalte care sunt pe ordinea de zi. Aș vrea să ne rupem un pic de partea teoretică a problemei și să dăm importanța cuvenită practicii.
Comunitățile nou-înființate au renăscut, practic. Nu agreez ceea ce se spune, că, pe de o parte, reducem posturile, pe de altă parte, le înființăm. Dacă înființăm câteva posturi în interesul direct al cetățeanului și apropiem autoritatea de cetățean, este bine, iar acolo unde, într-adevăr, posturile nu au randament, trebuie desființate.
Să nu prelungesc, susțin toate inițiativele privind înființarea de noi comune. Să nu alunecăm spre partea de orașe și municipii. Acolo, problema este mult mai complicată decât în cazul unei comune.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.