Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2007
other · adoptat
Costache Mircea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Aseară, probabil că și pe un fond de oboseală, s-a înțeles că aș avea de dat un drept la replică domnului Uioreanu care vorbise înaintea mea. Nu era vorba de așa ceva, ci de o corecție adusă afirmațiilor făcute de la această tribună de domnul deputat Dragoș Dumitriu, care afirmase că dânsul cu nu știu cine au sesizat Comisia pentru cercetarea abuzurilor în problema retrocedării și scoaterii la vânzare a Castelului Bran.
Eu a trebuit să spun — și repet —, că există la comisie o adresă a Grupului parlamentar al P.R.M., semnată în numele grupului de domnul Lucian Bolcaș, și că la sesizarea grupului P.R.M. s-a cerut plenului votul pentru înființarea unei subcomisii de anchetă în problema retrocedării ilegale și a scoaterii la vânzare, tot în condiții de ilegalitate, a Castelului Bran, drept pentru care s-a constituit cu acordul plenului comisia, subcomisia de anchetă. A fost elaborat un raport, ni s-a expediat la casetă și pe baza acestui raport au loc astăzi dezbateri generale.
Deocamdată aceasta era precizarea pe care voiam să v-o fac și vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.