Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 noiembrie 2013
other · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Asupra proiectului de lege care face obiectul dezbaterii, Consiliul Legislativ a transmis un aviz favorabil.
De asemenea, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională au acordat un aviz favorabil.
Scopul și conținutul proiectului de lege au fost precizate, în consecință, în ședința din 22 octombrie 2013, membrii Comisiei juridice au analizat proiectul de lege și au hotărât să adopte, în unanimitate, un raport de admitere.
Prin conținutul său normativ, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare și urmează să fie supus votului plenului Senatului împreună cu raportul de admitere.
Senatul, în aplicarea dispozițiilor din Legea fundamentală și din Regulamentul Senatului, este Cameră decizională.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.