Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 septembrie 2021
Declarații politice · retras
Romulus-Marius Damian
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · propunere alternativă
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Declarația mea politică este intitulată „PSD cere plafonarea prețurilor la energie electrică și gaze pentru consumatorii casnici!”.
## Stimați colegi*,
Liberalizarea pieței de energie electrică a creat un adevărat haos, din pricina proastei informări și gestionări a Guvernului Cîțu, care a lăsat consumatorii români într-o stare de confuzie și, mai grav, i-a lăsat cu facturi mărite la energie electrică și gaze.
Potrivit datelor INS, prețul energiei electrice la consumatorul final a crescut în primele 6 luni ale acestui an cu aproximativ 24%, iar la gaze cu 20%*, însă există furnizori care au crescut prețul cu până la 65% sau chiar 100% în ultimele două luni.
O astfel de creștere poate fi doar rezultatul unei manipulări a pieței și românii merită răspunsuri.*