Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 aprilie 2013
other
Doina Elena Federovici
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața!
Declarația mea politică se intitulează „Suntem cetățeni europeni, avem drepturi, trebuie să le apărăm!”.
Dincolo de summituri și declarații, există realitatea care ne înconjoară: oameni care trăiesc precum strămoșii lor acum câteva mii de ani, iar alții care se bucură de cele mai noi descoperiri științifice, oameni care visează să aibă ceea ce alții aruncă, oameni care se luptă să supraviețuiască, oameni pentru care apa și hrana zilnică sunt scopul suprem și oameni mai bogați decât multe alte state. Am putea spune că am construit o societate dreaptă? Mă tem că nu. Dar putem să luptăm să o facem. Aceasta este cea mai mare dintre provocările umanității, în general, dar și ale fiecărui stat în parte.
Uniunea Europeană, preocupată de eradicarea sărăciei, de promovarea unui mediu de lucru decent, de egalitatea între sexe și accesul fără restricții la bunăstarea socială și justiție, a adoptat strategii de dezvoltare socială și dezvoltare durabilă. Țara noastră, ca stat membru al Uniunii Europene, a aderat la aceste strategii și trebuie să le pună în aplicare pentru a recupera diferențele ce ne separă de cele mai înalte state europene.
Îndepărtarea nedreptăților și inegalităților sociale trebuie să fie un obiectiv al României pentru cetățenii săi, acest obiectiv nu trebuie asumat pentru că ne cere cineva din afară. Dreptatea socială, democrația și statul de drept în sine există pentru oameni. Cu toții dorim să trecem cu bine peste criza economică, peste celelalte provocări ce ne așteaptă.
Cuprinși de vâltoarea evenimentelor, am trecut cu vederea un eveniment important, pe care țin să-l menționez, Ziua Drepturilor Consumatorului, iar deviza anului 2013 este „Acum! Justiție pentru consumatori”.
La data de 15 martie 1962, J.F. Kennedy rostea către Congres un mesaj legat de drepturile consumatorilor, susținând existența a patru drepturi fundamentale ale acestora: dreptul la securitate, la informare, dreptul de a fi audiat, dreptul de a alege produse și servicii.
Mai târziu, Organizația Internațională a Uniunii de Consumatori a declarat ziua de 15 martie Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor, la cele patru drepturi fundamentale mai adăugându-se încă patru: dreptul la despăgubire, dreptul la un mediu înconjurător sănătos, dreptul la asigurarea necesităților și nevoilor vitale, dreptul la educație.
Realizând importanța recunoașterii și garantării drepturilor consumatorilor, ONU a adoptat, în anul 1985, Rezoluția „Principiile directoare pentru protecția consumatorilor”. În conformitate cu acest document internațional, fiecare guvern trebuie să stabilească prioritățile lui proprii pentru protecția consumatorilor, potrivit condițiilor economice și sociale ale țărilor și cu nevoile populației. ONU consideră că principiile directoare privind protecția consumatorului au următoarele obiective: