Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2014
procedural · adoptat
Doina Elena Federovici
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Bună dimineața, distinși colegi!
Declarația mea politică de astăzi este intitulată „Descentralizarea va continua, fiind primul pas spre regionalizare”.
## Distinși colegi,
Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament, la sfârșitul anului trecut, pentru Legea descentralizării. Domeniile principale care se descentralizau, ca atribuții, competențe și resurse financiare, erau agricultura, sănătatea, mediul, cultura, tineretul și sportul.
Deși proiectul Legii descentralizării a fost contestat la Curtea Constituțională de către PDL, toate obiecțiile de neconstituționalitate ale acestora au fost respinse, Curtea precizând că este intrinsec o problemă de constituționalitate.
Având în vedere acest fapt, personal sunt convinsă că principiul ca atare nu poate fi declarat neconstituțional, indiferent cine ori ce își dorește, pentru că este unul folosit în toată Uniunea Europeană, descentralizarea fiind un proces care va aduce decizia finală mai aproape de cetățeni și va ridica nivelul de calitate al serviciilor publice pe care le primesc aceștia.
Ce s-a urmărit, practic, prin acest proiect? Scurtarea lanțului decizional, proces administrativ mult mai operativ, reducerea distanțelor administrative, simplificarea sistemului și reducerea birocrației, responsabilizarea în cheltuirea banului public și, nu în ultimul rând, realizarea obiectivelor pe care și le-a asumat România prin ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, care prevede operaționalizarea principiului subsidiarității, care stă la baza descentralizării administrative. Totodată, descentralizarea oferă autorităților locale mai multe competențe în atragerea fondurilor europene.
În acest moment, cel mai important aspect pentru USL este că nu renunțăm la descentralizare. Am fi printre puținele țări, dacă nu singura din Uniunea Europeană, alături de Bulgaria, care nu ar avea descentralizare. Până la urmă, decizia și puterea trebuie duse mai aproape de oameni, nu trebuie să mai rămână la București. Trebuie să mergem
înainte, pentru că este esențial pentru reforma administrației publice.
În consecință, așteptăm decizia Curții Constituționale, motivarea acestei decizii. Sunt convinsă că judecătorii ne vor spune cum să facem ca legea să fie constituțională și să nu mai existe nicio problemă, descentralizarea fiind primul pas spre regionalizare și va permite administrațiilor locale să ia deciziile cele mai corecte în desfășurarea actului administrativ.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.