Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·17 septembrie 2015
other
Gabriela Firea
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Bună dimineața, dragi colegi!
Declarația mea politică poartă titlul „Cui folosește demonizarea Parlamentului și a parlamentarilor?”.
Parafrazându-l pe Winston Churchill, care spunea că „democrația este un sistem politic prost, însă cel mai bun dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum”, putem afirma că Parlamentul, deși este departe de a fi o instituție perfectă, are un rol esențial în funcționarea oricărui sistem democratic.
Fiind un organ eminamente reprezentativ, Parlamentul nu este altceva decât o oglindă fidelă a societății. Desigur, la fiecare scrutin ne dorim să fie aleși cei mai buni dintre cei buni, dar aceasta nu este decât o dorință. Cei mai buni dintre cei buni ori nu candidează, ori se înscriu pe listele partidului greșit, ori, odată aleși, nu mai par chiar atât de buni. Parlamentul este, prin însăși definiția sa, un loc al dezbaterii, un loc unde se confruntă idei, argumente, persoane.
O altă explicație pentru imaginea negativă a parlamentarilor rezidă chiar din calitatea lor de reprezentanți ai poporului. Pentru că, dacă poporul își exercită puterea prin intermediul aleșilor săi, este normal ca aceștia să fie făcuți responsabili, _in corpore_ , pentru toate nemulțumirile populare. Peste tot în lume parlamentele se confruntă cu această problemă și este firesc să fie așa. La noi însă, atitudinea critică față de politicieni, în general, și față de parlamentari, în mod particular, se transformă din ce în ce mai des în demonizare. Din păcate, la această stare de fapt contribuie, în mare măsură, înșiși politicienii, fie prin comportamente inadecvate, fie prin generalizarea unor critici punctuale.
Este greu să cerem respect și încredere pentru clasa politică din partea publicului și a mass-mediei, dacă aceste trăsături nu se regăsesc în primul rând la membrii acesteia. Prea des disputele nu sunt unele de idei, ci între persoane, or, atacând zi de zi adversarii ca persoane, și nu pentru ideile lor, percepția va fi, mai devreme sau mai târziu, că toți sunt o apă și un pământ. Salut, așadar, demersul PSD, urmat și de către PNL, de a înființa un grup de lucru care să lucreze
la un pachet de măsuri pentru recredibilizarea și reformarea Parlamentului.
În discursul ținut ieri în fața Camerelor reunite, președintele Klaus Iohannis a afirmat că își dorește un Parlament puternic. Acest lucru l-a spus în repetate rânduri și predecesorul său, care însă nu a avut nicio reținere în a ataca furibund parlamentarii partidelor care îi erau ostile.
Mulți dintre cei care se lasă antrenați în acest joc al demonizării parlamentarilor nu și-au pus probabil nicio clipă întrebarea cui folosește să avem un Parlament slab, decredibilizat. Așa, cu bunele și cu relele sale, Parlamentul este instituția fundamentală a sistemului democratic. În afară de funcțiile de reprezentare și legiferare, Parlamentul mai are o funcție absolut vitală, aceea de control al Executivului și al altor instituții care exercită, într-un fel sau altul, puterea în stat.