Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 septembrie 2015
other
Gabriela Firea
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, dragi colegi!
Titlul declarației mele politice este „Guvernarea PSD readuce, după multă vreme, normalitatea pe piața muncii”.
Săptămâna aceasta s-a cerut din nou, a nu știu câta oară, demisia Guvernului. Nu doar printr-o declarație politică rostită de la tribuna Parlamentului sau la televizor, ci printr-o moțiune de cenzură, opoziția înțelegând să folosească în acest fel unicul „glonț” pe care îl avea în această sesiune parlamentară. La fel ca și celelalte încercări, și aceasta a fost sortită eșecului.
Există însă și o diferență notabilă față de celelalte moțiuni de cenzură îndreptate împotriva Guvernului Ponta. În premieră absolută, această moțiune de cenzură nu a vizat niciun aspect al activității Guvernului, ci strict problemele din justiție ale prim-ministrului, ceea ce demonstrează că opoziția în general și PNL în special trăiesc într-o realitate paralelă, virtuală, care nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă în țară. Iar în țară se întâmplă niște lucruri, din păcate pentru ei, total opuse celor din Matrix-ul liberal.
„Pentru prima dată după foarte mulți ani avem în România o depășire a contractelor individuale de muncă în comparație cu numărul pensionarilor. Am depășit pragul psihologic de 6 milioane de contracte de muncă active, ceea ce înseamnă o diminuare a deficitului pe zona de pensii, o mai bună colectare.” Este declarația ministrului delegat pentru dialog social, Liviu Pop, care marchează un semnificativ punct de cotitură în evoluțiile de pe piața muncii.
Grație politicilor promovate de Guvern, au fost create noi locuri de muncă, iar altele au fost aduse la suprafață din zona gri sau chiar din zona neagră, iar prin creșterea semnificativă a salariului minim pe economie de la 600 de lei la 1.050 de lei brut, a crescut și baza de impozitare pentru asigurări sociale și de sănătate, chiar dacă a fost redusă cota procentuală a
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.