Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·16 noiembrie 2022
Declarații politice · respins
Dănuț Aelenei
Analiza discursului
- Populism
- 1 · moderat
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Bună dimineața, stimați colegi!
Declarația mea politică se intitulează „Constanța ar putea să-și piardă prima universitate – Universitatea Maritimă!”.
La 6 ianuarie 1990, după ce au făcut greva foamei, în calitate de studenți ai Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”, în Piața Victoriei, Constanța a devenit centru universitar.
S-a înființat atunci prima universitate din Constanța – actuala Universitate Maritimă. Constanța a devenit centru universitar din visul unor tineri care au înghețat de frig, care au fost amenințați cu batalionul disciplinar, ca dezertori, și care riscau să fie exmatriculați pentru totdeauna din Institutul de Marină.
Ulterior s-au înființat încă două universități de stat – Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” s-a reorganizat și a devenit Academia Navală și a fost înființată Universitatea „Ovidius”.
Astfel, Constanța a devenit unul dintre marile centre universitare ale României.
După aproape 33 de ani de existență, cu peste 30.000 de absolvenți, din care astăzi peste 20.000 de ofițeri ce lucrează în flota maritimă internațională, se pune problema ca Universitatea Maritimă să dispară.
Fuziunea sau – cum ar spune unii – integrarea ei într-o entitate mai puternică din punctul de vedere al cercetării științifice*, cu universități din București, Ploiești, Târgoviște și de unde o mai fi, pentru înființarea unui mamut în care ea să devină o simplă filială, condusă de un rector și un senat de la București, ar însemna o pierdere uriașă pentru Constanța.
Dincolo de faptul că am pierde o universitate, aceasta ar duce la pierderea identității învățământului de marină civilă și ar pune în pericol curricula și parcursul profesional al absolvenților.