Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 februarie 2014
Declarații politice
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună dimineața, stimați colegi!
Titlul declarației mele este „Europa și-a făcut datoria, Europa poate să moară?!”.
Titlul îl parafrazează pe maurul lui Schiller, se înțelege, adăugând însă un mare semn de întrebare.
Anul politic 2014 este marcat în Europa de alegerile parlamentare din mai. Ele nu vor modifica doar raporturile de forțe în Parlamentul European, ci vor aduce și o nouă componență a Comisiei Europene și, unii speră, un diferit proiect politic pentru viitor.
În pregătirea acestor alegeri se fac sondaje, se fac comentarii. La unii se face și campanie. La noi există riscul, așa cum s-a întâmplat și în 2009, să se deturneze atenția spre prezidențialele din toamnă și cetățeanul să fie iarăși păcălit sau măcar derutat. Oricum el este.
De la dreapta până la stânga, din păcate, două teme sunt vehiculate cu un elan demn de o cauză mai bună.
1. Se susține că cetățenii nu sunt interesați de aceste alegeri și că, drept urmare, nu se vor prezenta la vot. Ca peste tot, se spune.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.