Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 aprilie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Gabriela Crețu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună seara, stimați colegi!
Întrebarea mea din această seară este adresată domnului Victor Opaschi, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, și domnului ministru Vlad Tudor Alexandrescu, de la Ministerul Culturii.
Este posibil să fie necesar și un răspuns din partea Ministerului Justiției, pentru că întrebarea se referă la reglementarea statutului juridic al proprietății în cazul unor biserici.
A. Restaurarea clădirilor monument istoric, precum și a frescelor și picturilor aferente este posibilă în cadrul liniilor de finanțare deschise în programele operaționale pentru perioada 2014–2020; numeroase biserici cu statut de monument istoric pot fi beneficiare ale acestor finanțări; autoritățile locale sunt interesate să atragă aceste fonduri și au început demersurile necesare.
B. Cererile de finanțare inițiate de autorități riscă însă să fie respinse din cauza statutului neclar al proprietății unor biserici. Multe dintre ele au fost construite de comunitățile respective și sunt doar în administrarea episcopiilor, nu în proprietatea acestora; nu există un act de proprietate asupra clădirii respective, act necesar pentru realizarea unor demersuri obligatorii, precum intabularea. Cazurile cunoscute de noi țin de cultul creștin-ortodox, dar nu excludem existența unor situații similare și în cazul altor culte religioase care dețin clădiri cu statut de monument istoric.
C. Clarificarea acestor situații este urgentă, întrucât starea actuală este o piedică în calea dezvoltării multor comunități rurale dornice și capabile să atragă fonduri europene.
Având în vedere cele descrise, solicităm:
1. Verificarea regimului de proprietate și stabilirea cazurilor în care bisericile nu posedă act de proprietate (urgența le privește cu precădere, cum spuneam, pe cele care au statut de monument istoric, motiv pentru care solicitarea se adresează și Ministerului Culturii, minister responsabil de acest domeniu).
2. Formularea și recomandarea unor soluții juridice comune, valabile pentru toate localitățile unde există asemenea cazuri, astfel încât aceste clădiri să intre în legalitatea administrativă, adică să aibă acte de proprietate și comunitățile să poată beneficia de oportunitățile de finanțare existente.
Solicit răspunsul în scris.
Cu aleasă considerație, Gabriela Crețu, Grupul parlamentar al PSD, Circumscripția electorală Vaslui. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.