Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·16 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Dorin Păran
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte. Bună ziua, doamnelor și domnilor senatori!
Am intitulat declarația politică de astăzi „Politica bugetară a României”.
În urmă cu câteva zile, de aici, de la tribuna Senatului României, trăgeam un semnal de alarmă printr-o declarație politică pe care am intitulat-o „România, încotro?” și în care făceam referire la noi, parlamentarii români, să nu mai abordăm populist o serie de modificări legislative. Chiar spuneam că ar fi bine ca noi, opoziția PNL, să stăm la masă cu puterea PSD și să măsurăm de 10 ori și să votăm o dată, iar inițiativele legislative care nu au susținere bugetară să le „trântim” la vot.
Acest lucru l-au spus, sigur, cu alte date și cifre, și reprezentanții FMI-ului la București în aceste zile. Sigur, ei se refereau, concret, la Legea dării în plată, care, aplicată retroactiv, ar putea afecta garanțiile guvernamentale acordate în cazul programului „Prima Casă”; de asemenea, în ceea ce privește creșterea salariului minim, care ar avantaja angajații cu venituri mici, dar ar crește rapid raportul dintre salariul minim și salariul mediu, ceea ce ar duce la scăderea competitivității și ar putea afecta crearea de locuri de muncă.
Sigur, aceste chestiuni pomenite mai sus ar putea pune în pericol câștigurile economiei din ultimele luni ale anului 2015. Este adevărat că noi, românii, respectiv Guvernul României putem să nu ținem cont de recomandările reprezentanților FMI, deoarece nu mai avem un acord cu FMI-ul, misiunea Fondului din aceste zile fiind una de rutină...
Acum, așa cum arată cifrele bugetului, putem spune că poziția pe piețele financiare a României este solidă.
De asemenea, și deficitul contului curent pe 2015 a fost de aproximativ 1% din PIB, iar dobânzile sunt cele mai scăzute înregistrate vreodată. În concluzie, România nu are nevoie să se împrumute de la FMI, putând lua împrumuturi la dobânzi foarte mici de pe piața interbancară românească.
Totuși, România este restantă în relația cu FMI în ceea ce privește nereușitele din reformele structurale ale companiilor de stat, care pot să ducă la un eșec al oricărui demers bun. Doamnelor și domnilor senatori,
Atât noi, senatorii, cât și, în special, Guvernul României trebuie să ținem cont de recomandările Fondului. Amânarea unor relaxări fiscale care trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2017 ar fi un prim pas pozitiv, iar deficitul bugetar din anul viitor să fie mai mic decât cel din anul acesta, 2016, să ajungă la 2% din PIB. Anul acesta, deficitul bugetar urmează să ajungă la 2,8% din PIB. Acest deziderat trebuie susținut cu sfințenie și nici noi, senatorii, nici Guvernul României să nu cădem în plasa măsurilor populiste, așa cum făceam eu referire și în declarația politică anterioară.
Chiar dacă mă repet, dragi parlamentari, senatori și deputați, renunțați în acest an electoral la inițiativele legislative populiste care să ducă la creșterea cheltuielilor bugetare. Bugetul României este acum stabil. Pensiile și salariile bugetarilor sunt clar asigurate, iar pentru investițiile în curs au fost alocate fonduri prin Legea bugetului de stat, pe care am votat-o cu toții la sfârșitul anului 2015. Vă mulțumesc.