Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·21 februarie 2017
Declarații politice · respins
Adrian Solomon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Ca profesor de istorie, nu pot să nu remarc ideea bună a colegului nostru de la liberali. E drept, nu putem să o legiferăm astfel, ci poate doar să transmitem... și ar fi cazul să propunem chiar o declarație a Parlamentului către Ministerul Educației, să aibă grijă cei din minister, și mai ales cei de la comisiile de curriculum, ce istorie vor să învețe copiii noștri. Pentru că învățământ național fără istoria patriei, fără literatura și limba română și fără geografia patriei nu există. Restul pot fi oricum și oriunde la fel. Aceste trei elemente ale învățământului național sunt cele care ne dau nouă identitate și ne dau nouă, în acea unitate în diversitate, specificitate.
De aceea trebuie, înainte de toate, să cerem Ministerului Educației să revizuiască de urgență ceea ce se predă la școală elevilor.
Este inadmisibil ca în clasa a IV-a un copil să fie supus aceleiași programe, la fel ca un copil de clasa a VIII-a sau ca un copil de clasa a XII-a, când învață istoria neamului nostru.
Eu țin minte, când eram în clasa a IV-a, obiectul respectiv era centrat pe figurile importante ale istoriei naționale, nu pe tot felul de amestecuri de popoare. Ce să înțeleagă unul de clasa a IV-a ce sunt aceia migratori, care erau obiceiurile grecilor, care erau obiceiurile romanilor și așa mai departe?!
Din istoria patriei am ajuns să facem o mică parte de istorie a românilor într-un amalgam de acesta, al istoriei Europei, care nu cred că face bine ființei noastre naționale.
Dacă vrei să dezrădăcinezi un popor, dacă vrei să-l deznaționalizezi, predă-i Istoria în halul în care se predă de 10 ani de zile această Istorie la noi.
Și decăderea disciplinei a început nu din tăierea și reducerea orelor la disciplină, ci din schimbarea modului de a preda Istoria românilor, odată cu celebrul mandat al domnului Funeriu, care probabil numai interesele noastre nu le slujea.
Felicitări, dar trebuie făcut altceva!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.