Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·4 decembrie 2017
other · respins
Eleonora Carmen Hărău
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Ca un corolar la obiecțiunea de lipsă de predictibilitate semnalată de domnul senator UDMR, vreau să vă spun că se încalcă grav, legiferând prin ordonanță de urgență, cu aplicabilitate aproape imediată, fără studiu de impact, art. 3 și 4 din Codul fiscal, care sunt biblia fiscală în țara aceasta. Mai mult decât atât, ați văzut cu toții ce efect a provocat asupra primarilor de toate culorile, pe toată grila politică, anticiparea dezastrului care se produce la bugetele locale.
Nu ne putem permite, în opinia noastră, a Partidului Național Liberal, să tot cârpim pe un genunchi un act normativ schilod, care produce... Am anticipat deja și vă asigur că vor apărea în procesul aplicării modificărilor legislației numeroase încurcături în economia națională. Nu ne putem permite să legiferăm pripit, așa cum s-a făcut în anul acesta, prin ordonanță de urgență, modificări importante ale Codului fiscal: nici mai mult, nici mai puțin decât 201 modificări la Codul fiscal, făcute pe repede-înainte, prin ordonanță de urgență.
Nu putem susține, ca Grup parlamentar al PNL, acest act normativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.