Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 iunie 2015
procedural · adoptat
Octavian Liviu Bumbu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Categoric că este o propunere legislativă care nu merită și nici nu trebuie s-o tratăm ca pe o propunere de rutină.
Îmi pare foarte rău de unii colegi care, poate, au bune intenții, dar nu văd pădurea din cauza copacilor și nu e prima dată când se întâmplă așa.
Am vrut să am o astfel de inițiativă. Am încercat și n-am reușit. Încărcătura emoțională probabil m-a împiedicat.
Îl felicit pe domnul senator Ilieșiu. A reușit să ducă la bun sfârșit, cu unele imperfecțiuni, care au fost corectate în comisii..., dar a trata o astfel de inițiativă care, de fapt, ne marchează sau trebuie să marcheze conștiința unui neam, acum, la douăzeci și ceva de ani de despărțire de această perioadă tristă, în care generațiile care au venit mai târziu și, din păcate, și unii care au trecut de atunci au uitat ce înseamnă, de fapt, un regim totalitar și au rămas numai cu niște nostalgii fără valoare, nici măcar simbolică... consider că trebuie să nu-i uităm pe cei care au umplut cimitirele din motive comuniste, să nu uităm rudele și, măcar ca o minimă datorie, eu o să votez legea și vă rog pe toți să faceți la fel, pentru că ne va marca, fără a folosi cuvinte mari, conștiința. Iar micile imperfecțiuni trebuie să fie corectate și este când, timp și unde.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.