Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2017
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Camelia Gavrilă
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Cele două comisii menționate de dumneavoastră, Comisia pentru învățământ și Comisia pentru agricultură, s-au pronunțat pe dezbatere în fond asupra acestui Proiect de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență nr. 66 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24 din 2010. Obiectul de reglementare se referă la modificarea și completarea acestei Ordonanțe nr. 24 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în școli, vizând stabilirea modalităților de finanțare a acestui program și beneficiarii programului, precum și prorogarea unor prevederi stipulate prin unele acte normative anterioare.
În esență, această ordonanță extinde grupul-țintă prin includerea preșcolarilor din grădinițele de stat și particulare acreditate cu program normal de 4 ore.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Comisiile au dezbătut proiectul în ședințe separate.
Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a dezbătut proiectul în prezența a 20 de deputați din totalul de 24 și a propus adoptarea proiectului de lege, cu amendamente admise.
Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice a dezbătut proiectul în ședința din 7 martie.
La lucrările comisiei au fost prezenți 24 de deputați.
De asemenea, în urma dezbaterilor, cu unanimitate de voturi, s-a propus adoptarea proiectului de lege.
Proiectul a fost adoptat de Senat anterior. Și, în acest sens, îl propunem, cu amendamente, dezbaterii plenului. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.