Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·11 octombrie 2017
procedural · respins
Tánczos Barna
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Citind conținutul acestei ordonanțe de urgență mi-am pus întrebarea dacă nu este întârziată măsura, pentru că vorbim de perioada de programare 2014–2020. Suntem în 2017 și abia acum începem să vorbim despre modalitatea de plată a proiectelor din acest program, din această perioadă.
În ultimii doi ani, am sincera și modesta bănuială că nu am avut nevoie de asemenea prevederi, ceea ce înseamnă că nu prea avem proiecte finanțate ajunse în faza de implementare din perioada 2014–2020. Acest lucru ar însemna _ergo_ că nu sunt... că suntem aproape de zero la absorbția fondurilor europene din această perioadă de programare. Dacă nu am dreptate, doamna secretar de stat, vă rog să mă contraziceți și să subliniați sau să precizați care este rata de absorbție, în momentul de față, pentru fondurile structurale pentru perioada 2014–2020.
Cu siguranță că proiectele fazate merg, ele sunt în curs de implementare. Întrebarea ar fi dacă sunt și proiecte noi, dacă sunt deja programe în care call-urile au fost lansate, au fost evaluate, au fost semnate contractele de finanțare și duduie, să spun așa, procesul lăsat de izbeliște de domnul ministru, la un moment dat, când s-a retras din Guvern. Acea echipă aproape perfectă, formată din cei care astăzi sunt de față, nu mai este în Guvern și am bănuiala că procesul este mult mai lent, funcționează mult mai anevoios.
Nu înțelegeți la ce mă refer, domnule președinte? Știți cu exactitate.
Un răspuns vă rog, doamna secretar de stat. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.