Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Vasile Varga
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Colega noastră deja a afirmat că am fost mai mulți parlamentari din Grupul PNL.
Mulțumim colegilor de la celelalte formațiuni politice, care, în unanimitate, au acceptat propunerile noastre.
Cred că era firesc – pe această lege și această directivă –, atunci când un notar săvârșește o abatere, să plătească pentru abaterile săvârșite; termenul este de 10-15 ani. Chiar dacă este o directivă, la celelalte societăți de malpraxis, acolo unde există greșeli în activitatea profesională liberală, termenul este de un an de zile.
Acceptând aceste propuneri ale noastre, vreau să mulțumesc încă o dată pentru faptul că pentru ele, într-o asemenea democrație, chiar dacă există opoziție și putere în această instituție măreață se poate ca și opoziția, și puterea să accepte oricare amendamente care sunt în folosul acestei țări. Și mulțumesc încă o dată pentru votul acordat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.