Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 decembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Gheorghe Flutur
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Colegii mei au vorbit pe procedură. Foarte scurt, pe fond, pentru că este o lege extrem de importantă. Am văzut argumentele Guvernului, și unele dintre ele sunt de bună-credință, legate de comasarea terenurilor, pentru ce avem de făcut în perioada următoare.
Două observații de fond am eu.
Una – și cred că toată lumea este de acord: lipsa cadastrului în România face ca piața terenului să fie distorsionată și cred că ar trebui să ne aplecăm mult mai mult, și mă refer doar la amendamentele pe care personal le-am pus în Legea bugetului și nu au trecut... Cum o să vândă țăranii terenul necadastrat? De aici apar speculanții și prețurile de nimic.
Și a doua chestiune: Agenția Domeniilor Statului înțeleg că se transformă în autoritate și va trece la Guvern. N-am înțeles de ce nu rămâne la Ministerul Agriculturii, pentru că acest minister are atribuții de gestionare a terenurilor și de mișcare a terenurilor în România.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.