Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 martie 2016
other · adoptat tacit
Vasile Varga
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia a fost sesizată cu această Propunere legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul organizării instanțelor.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil această inițiativă, Consiliul Superior al Magistraturii a avizat negativ această propunere, Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale a avizat, de asemenea, negativ inițiativa legislativă.
Propunerea are ca obiect de reglementare modificarea și completarea unor acte normative din domeniul organizării instanțelor judecătorești, intervențiile legislative vizând instituirea unor reglementări pentru o mai bună asigurare a repartizării aleatorii a dosarelor în cadrul instanțelor.
În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei respingerea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul organizării instanțelor judecătorești.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.