Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 mai 2014
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Steluța Gustica Cătăniciu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2014 privind operaționalizarea Registrului electoral și pentru modificarea Legii nr. 33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, precum și unele măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 7 aprilie 2014.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă. Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea legilor electorale, respectiv a Legii nr. 35/2008, în sensul operaționalizării Registrului electoral.
Prin proiect se preconizează instituirea unor măsuri pentru buna organizare și desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2014, având în vedere data începerii perioadei electorale, respectiv 24 februarie, precum și transpunerea în legislația internă a Directivei 2013/1/UE a Consiliului din 20 decembrie 2012 de modificare a Directivei 93/109/CE în ceea ce privește anumite norme de exercitare a dreptului de a fi ales pentru Parlamentul European pentru cetățenii Uniunii care au reședința într-un stat membru în care nu sunt resortisanți, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 26 din 26 ianuarie 2013.
În conformitate cu prevederile art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat inițiativa legislativă în ședința din 23 aprilie 2014.
În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.