Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului a adoptat raport de respingere, cu 7 voturi împotrivă și o abținere. Într-adevăr, subiectul propunerii legislative se referă, pe fond, la interzicerea migrației politice și împarte această propunere în două: se referă la senatorii și deputații care au obținut un mandat prin redistribuire. Ea nu se referă la senatorii și deputații care au obținut de la început 50 plus unu voturi.
Sigur, argumentația stă, până la urmă, în prevederile Constituției, privind modul în care un parlamentar – deputat sau senator – își pierde calitatea de parlamentar, își pierde mandatul de senator sau deputat, așa încât, ținând cont de aceste prevederi, sigur că raportul comisiei a fost de respingere.
S-a primit aviz favorabil din partea Consiliului Legislativ. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.