Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 martie 2015
procedural · adoptat
Anca Daniela Boagiu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru afaceri europene a fost sesizată cu documentul nonlegislativ Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor – Raportul privind punerea în aplicare a cadrului UE pentru strategiile naționale de integrare a romilor.
Din partea Comisiei pentru afaceri europene, raportor a fost desemnată doamna senator Gabriela Crețu. Ca urmare a analizei făcute asupra documentului, Comisia pentru afaceri europene consideră următoarele:
1. Raportul evidențiază pentru prima dată progresele înregistrate în cele patru domenii-cheie: educație, ocupare... sănătate și locuințe. Pe de altă parte, suntem de acord cu ceea ce spune și Comisia pentru drepturile omului, și anume faptul că s-a făcut primul pas către o schimbare pozitivă în viața romilor, prin elaborarea Strategiei naționale referitoare la cetățenii de etnie romă.
2. Pe de altă parte, Strategia de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome este insuficientă pentru rezolvarea cu succes a problemelor cu care se confruntă populația. Noi considerăm, în egală măsură, că legislația europeană privind aplicarea principiului egalității de tratament trebuie regândită, în sensul obligării statelor membre să prevadă sancțiuni și căi de atac eficiente privind combaterea discriminării și adoptarea de măsuri direcționate spre populația majoritară în vederea diminuării și eradicării discriminării.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.