Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·22 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Eugen Bejinariu
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgență, cu proiectul de lege pe care l-ați enunțat.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare abrogarea art. 1 alin. (4) din Legea nr. 222/2017 pentru realizarea „Capabilității de apărare aeriană cu baza la sol”, aferentă programului de înzestrare esențial „Sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare”, în scopul evitării riscului declanșării unei eventuale proceduri de infringement împotriva României.
Astfel, se propune ca plata TVA pentru bunurile ce vor face obiectul următoarelor contracte de tip LOA, adică scrisoare de ofertă și acceptare, încheiate în baza art. 1 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 222/2017, precum și plata TVA aferentă bunurilor ce fac obiectul contractului de tip LOA, încheiat în anul 2017, să se realizeze, potrivit Codului fiscal, la data importului bunurilor, în aceste condiții nemaifiind necesară menținerea altor derogări.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil acest proiect de ordonanță de urgență, cu observații și propuneri de redactare și tehnică legislativă.
Senatul a adoptat proiectul de lege, în procedură de urgență.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Potrivit art. 75 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, și art. 92 alin. (9) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
În urma dezbaterilor, în ședința din 18 aprilie 2018, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, adoptarea proiectului de lege în forma adoptată de Senat. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.