Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 aprilie 2011
Declarații politice · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, precum și Comisia pentru muncă, familie și protecție socială au fost sesizate în vederea dezbaterii și elaborării raportului comun asupra acestei propuneri legislative.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a transmis aviz negativ, iar Comisia pentru egalitate de șanse a avizat favorabil propunerea legislativă.
Obiectul acesteia îl reprezintă asigurarea sumelor necesare cheltuielilor pentru salarii și alte drepturi ale asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, care ar urma să fie stabilite cu această destinație anual, prin legea bugetului de stat.
Guvernul nu susține adoptarea inițiativei legislative.
În raport cu obiectul de reglementare, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Senatul este prima Cameră sesizată.
În urma dezbaterilor din cadrul ședințelor din data de 8 martie 2011 și din data de 22 martie 2011, Comisia pentru muncă, familie și protecție socială și Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități propun adoptarea inițiativei legislative.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.