Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Iulian Claudiu Manda
Discurs
Vă mulțumesc și eu pentru intervenție.
Dacă sunt alte intervenții la dezbateri generale... dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Nu.
Atunci, declar încheiate dezbaterile generale. Fiind vorba de o inițiativă legislativă cu caracter organic, votul, la ora 17.00.
Punctul 5 pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească anticomunistă din Valea Jiului–Lupeni – august 1977 (L131/19.02.2018).
Declar deschise dezbaterile generale asupra propunerii legislative.
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu este prezent, că nu a fost nici la punctul anterior.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, pentru a prezenta punctul de vedere al Executivului, domnul Sorin Vintilă Meșter, secretar de stat de la Secretariatul de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada ’45–’89, da?
Microfonul...
## **Domnul Sorin Vintilă Meșter** – _secretarul de stat_
_al Secretariatului de stat pentru recunoașterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945–1989_ **:**
Domnule președinte,
Guvernul nu susține propunerea legislativă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.