Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 aprilie 2019
other · adoptat tacit
Ion Rotaru
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru muncă, familie și protecție socială, împreună cu colegii noștri de la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, a dezbătut această propunere legislativă, sigur, care inițial era motivată de faptul că o majorare a acestor indemnizații nu s-a mai produs din 2016. Dar, în urma dezbaterilor și a argumentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței, s-a ajuns la concluzia să adoptăm un raport de respingere a propunerii legislative, cu majoritatea de voturi ale colegilor prezenți din ambele comisii, motivat de faptul că între timp a fost elaborată Ordonanța nr. 103/2019, care vizează acordarea de indemnizații și sporuri invalizilor și veteranilor de război, precum și văduvelor de război, deci modifică Legea nr. 49/1991 în concordanță relativă cu propunerea legislativă.
Pe cale de consecință, vot de respingere.
Legea este ordinară, Senatul este prima Cameră sesizată.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.