Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 septembrie 2016
other · adoptat
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru politică externă a fost comisie avizatoare la acest proiect de lege. Sigur, nu am avut nimic împotrivă, dar a suscitat o discuție vizavi de subiect ca atare, pentru că problema cimitirelor soldaților români morți pe diferite câmpuri de luptă în întreaga Europă este un subiect care ar trebui să ne intereseze și să ne intereseze într-adevăr, nu numai la nivelul Ministerul Apărării, ci poate și la nivelul Ministerului de Externe sau la nivelul societății românești. Și, când spun acest lucru, mă refer la toate cimitirele care există, sub o formă sau alta, cu soldați identificați sau nu, cu gropi comune sau nu.
Deci acest subiect, al ratificării pe acest subiect a Tratatului dintre România și Italia, sigur, este un lucru bine-venit, dar cred că, atât la nivelul Comisiei pentru apărare, ordine publică, cât și la nivelul Comisiei pentru politică externă, o dezbatere punctuală pe acest subiect general ar trebui să fie realizată, în așa fel încât acolo unde într-adevăr există români, fie că este vorba de Italia, fie că este vorba de Slovacia, fie că este vorba de Ucraina sau, mă rog, oriunde aiurea în Europa, să ne ocupăm punctual. Pentru că este nu numai un subiect de identificare națională a României și a românilor, dar este și un subiect de politică externă. Sigur, el a fost acum cantonat la Ministerul Apărării Naționale, dar eu cred că lucrurile sunt mult mai ample și ar trebui să le privim așa.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.