Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2013
other · respins
Petru Filip
_In memoriam_Geo Saizescu, regizor, scenarist și actor
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru politică externă a analizat această propunere legislativă și a întocmit un raport de admitere, cu un amendament admis, deși țin să spun că celelalte comisii avizatoare, Comisia românilor de pretutindeni, Comisia pentru drepturile omului, culte și minorități, Comisia pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, au dat avize negative.
Și am să încerc să vă explic de ce. Până la urmă, până în 2005, legislația prevedea ca și președinții consiliilor județene, și prefecții, ținând cont de nivelul de reprezentare a lor, chiar dacă este la nivel local..., până la urmă, și la nivel local nivelul de reprezentare, atunci când discutăm despre puterea administrațiilor publice locale, se ridică de multe ori la nivel național de reprezentare sau similar, pe de o parte. Pe de altă parte, numărul pașapoartelor diplomatice care sunt emise în acest moment se ridică la peste 7.000. Deci, din acest punct de vedere, a recunoaște importanța reprezentării la nivel local, la nivelul județelor și poate, în viitor, la nivelul regiunilor, cred că nu face rău, ci face bine.
De aceea, am luat în considerare aceste argumente, dacă vreți, ca oameni care am reprezentat mulți ani administrațiile publice locale și am considerat că o recunoaștere a importanței lor nu este în defavoarea nimănui. Este vorba de 42 de președinți de consilii județene.
Sigur că, la nivelul comisiilor, s-a făcut un amendament pentru extindere – totdeauna, când faci un amendament, mai există și o altă discuție – pentru primarii orașelor reședință de județ, primarul municipiului București și primarii de sectoare. Acesta a fost un amendament admis.
De aceea, vă propunem sau vom propune plenului adoptarea raportului de admitere, respectiv a propunerii legislative.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.