Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 iulie 2014
other
Petru Filip
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Comisia pentru politică externă și Comisia pentru afaceri europene au fost sesizate pentru raport la Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 27 iunie 2014, în vederea exercitării controlului parlamentar.
Dezbaterile au avut loc astăzi, la fel ca și la celelalte două proiecte de lege.
Membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul raport de admitere, fără amendamente.
Ca urmare, Comisia pentru afaceri europene și Comisia pentru politică externă supun plenului Senatului, spre dezbatere și adoptare, raportul de admitere și proiectul de lege.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil.
De asemenea, Comisia juridică a acordat aviz favorabil, fără amendamente.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.