Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 decembrie 2015
other · adoptat tacit
Gheorghe Udriște
Aprobarea suplimentării ordinii de zi
Discurs
Domnule președinte, Stimați colegi și stimați invitați,
Proiectul de lege pe care-l discutăm astăzi în plenul Camerei Deputaților are ca obiect de reglementare stabilirea măsurilor necesare pentru crearea cadrului legislativ în vederea aplicării Regulamentului Uniunii Europene nr. 165/2014, al Parlamentului European și al Consiliului, din 4 februarie 2014, privind unele activități care se desfășoară în activitatea de transport rutier internațional.
Principalele modificări care sunt vizate în actul normativ au fost expuse de către președintele comisiei, care a prezentat raportul comisiilor de lucru ale Camerei Deputaților, însă aș vrea să se rețină, în principal, din prezentarea pe care o fac eu acum că legea vine să armonizeze, să pună de acord, mai precis, legislația românească cu legislația internațională din transportul internațional rutier, iar cea mai importantă măsură, care mi se pare a fi bine-venită, și este foarte corect că se stabilește prin actul normativ de astăzi, este aceea de a se înlocui în cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 37/2007 Autoritatea Rutieră Română cu Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.
În acest sens, prin această măsură se stabilește Inspectoratul de Stat pentru Control în Transportul Rutier drept coordonator național al activităților de control cu privire la respectarea prevederilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului European nr. 561/2006, ale Acordului AETR și ale Regulamentului Consiliului 3.821/85.
Controlul revine, așadar, în ultima instanță, acestei instituții care e de curând creată, de circa 3 ani de zile, în cadrul Ministerului Transporturilor.
Partidul Național Liberal va vota pentru adoptarea acestui proiect de lege.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.