Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 octombrie 2007
procedural · respins
Gheorghe Funar
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Constat că prin propunerile care s-au făcut de către Agenția Națională a Funcționarilor Publici sunt încălcate prevederile Constituției României, și cei care nu vor să învețe limba română, nu vor să folosească limba română ajung, prin propunerea șefului instituției, să-i reprezinte pe funcționarii publici români în Consiliul Național de Integritate.
Grupul nostru parlamentar este împotriva acestor propuneri și solicită plenului Senatului să aprobe reexaminarea candidaților din partea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și, din cei doi, amândoi să fie români care cunosc limba română. Ceilalți au nevoie și de translator. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.