Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Cosmin Mihai Popescu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Cosmin Popescu, Grupul parlamentar al PDL. Stimați colegi,
„De ce a uitat Franța conținutul Cartei europene a drepturilor fundamentale?”
Este dureros că, la nici trei ani de la semnarea la Strasbourg a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, unul dintre promotorii principali ai valorosului document a și uitat principiile pe care aceasta le consacră pentru aproape jumătate de miliard de cetățeni europeni.
Pe lângă drepturi politice, diplomatice sau la bună guvernare, Carta drepturilor fundamentale consacră în mod expres dreptul cetățenilor europeni de a circula liber pe tot spațiul Uniunii și de a se bucura de tratament egal și nediscriminatoriu.
Oricine ar rămâne descumpănit și ar deveni peste noapte eurosceptic dacă ar vedea că aceste principii sunt aplicate în mod diferențiat cetățenilor europeni, mai ales dacă aceștia nu sunt membri ai unui stat fondator.
Oare la ce ne-au folosit aproape șase decenii de construcție europeană, dacă se constată în continuare că modelul democratic european tratează cu cetățeni de prim rang și cetățeni de rang inferior? Unde s-a pierdut deviza „Unitate în diversitate!” atâta vreme cât avem tratament diferențiat pe criterii etnice?
Eforturile fondatorilor europeni de a construi o Europă a cetățenilor sunt astăzi puse în pericol de competiții politice interne, de aroganța unor lideri politici, de lipsa de viziune a politicilor de gestionare a migrației transfrontaliere și de inexistența căilor de integrare socială a unor minorități care aparțin spațiului european.
Europa nu mai are nevoie de noi demonstrații empirice asupra consecințelor discriminării, marginalizării sau lipsei oricărei șanse pentru categorii de persoane care sunt vinovate doar pentru că s-au născut și aparțin unui grup etnic minoritar.
Europa și statele ei membre nu trebuie să-și uite istoria recentă!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.