Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 martie 2010
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Ovidiu Marian
Discurs
Mulțumesc, domnule președinte.
Cu adresa nr. L163/2010, Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a fost sesizată pentru dezbaterea și întocmirea raportului la Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intenție, semnată de autoritățile române la București la 5 februarie 2010 și aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 19 februarie 2010, și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București la 24 aprilie 2009, și prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009 și aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional din 21 septembrie 2009.
Este adoptat de Camera Deputaților.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare ratificarea Scrisorii de intenție, semnată de autoritățile române și aprobată prin Decizia Consiliului director al Fondului Monetar Internațional, în baza căreia se suplimentează partea din împrumut alocată Ministerului Finanțelor Publice cu suma de 383.000 DST, precum și modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional. Comisia a hotărât, cu majoritate de voturi – 6 voturi pentru și două abțineri –, să adopte raportul de admitere a proiectului de lege în forma adoptată de Camera Deputaților.
Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital supune spre dezbatere și adoptare plenului Senatului raportul de admitere și proiectul de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.