Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·25 septembrie 2007
other · respins
Sergiu Andon
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
Cum era de așteptat, am ajuns să vedem și minunea de a introduce în bătălia politică până și gropile din drumuri. Dacă începem așa, bătălia va fi foarte lungă, poate războiul de 100 de ani, deoarece gropile din drumuri ne asigură muniție, cum, poate... în mod sigur, niciun alt stat european nu dispune.
Am urcat însă la tribună ca să-mi exprim convingerea și a mea și a altor colegi ai Grupului parlamentar conservator că vina trebuie căutată nu numai în Executiv și nu numai în faptul că investițiile în infrastructură au făcut parte constant din tortul clientelar al partidelor aflate la putere.
O parte de vină, o spun cu convingere, ne revine și nouă, parlamentarilor din toate legislaturile, inclusiv din această legislatură, mă vizez și pe mine ca posibil inițiator de legi, pentru că legislația în această materie are o serie întreagă de pete albe, de zone aproximative, plin de zone de plutire în principii vagi și nu asigură cel puțin trei condiții riguroase, de care să se lovească factorii executivi și factorii de execuție în domeniul drumurilor.
Le enumăr, ca să nu plutesc în generalități și cu asta îmi voi încheia cuvântul.
Este vorba... cred eu că se impune o clasificare prin lege, în primul rând, a categoriilor de drumuri nu numai după administratori, cum este în prezent, ci după starea lor reală.
În al doilea rând, poate o soluție mai îndrăzneață de a corela obligațiile contribuabililor (că noi am avut și taxă de drumuri și poate mai e, nu știu exact acum) cu ceea ce ei au efectiv la dispoziție, nefiind firesc să plătească impozite pentru drumuri și să-și rupă mașinile și rinichii în drumuri.
Și, în al treilea, dar poate că în primul rând ca importanță, criterii juridice ferme pentru clauze de garanție din partea executanților de drumuri noi sau de întreținere.
Poate că este bine să reflectăm și la aceste teme și poate până la sfârșitul legislaturii să facem și noi ceva ca să nu mai fim țara drumurilor cele mai proaste. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.